Această metamorfoză a culturii cafelei este strâns legată de ascensiunea profesiei de barista și de proliferarea prăjitoriilor și coffee-shopurilor de specialitate, care se dedică oferirii unei experienţe complete: de la selecţia atentă a boabelor și prăjirea artizanală la tehnicile precise de preparare, ambianţa unică a localului și servicii de consiliere a clienţilor.
În acest context, cafeaua espresso a căpătat o importanţă deosebită, fiind considerată o bază esenţială pentru multe băuturi și un indicator al priceperii barista.
Espresso este o cafea concentrată, servită în por- ţii mici (25-30 ml), preparată prin trecerea rapidă, sub presiune a apei fierbinţi prin cafeaua măcinată fin și compactată. Caracteristicile unui espresso sunt exprimate prin:
• Aromă: intensă, complexă, poate dezvolta note de alune, ciocolată, caramel, herbale sau fructate, afumate sau florale, în funcţie de tipul cafelei. Specialiștii au catalogat toate aromele și notele de gust existente, pe care le-au integrat într-o diagramă complexă, oferind astfel un instrument cu ajutorul căruia fiecare cafea poate fi descrisă prin notele caracteristice
• Gust: trebuie să fie un echilibru armonios între aciditate/dulceaţă/amar
• Corp: poate fi ușor, aerat, cu o textură fluidă sau plin, bogat cu o textură uleioasă sau de sirop
• Cremă: consistentă, densă, bej-aurie, persistentă
• Aftertaste: plăcut, persistent, fără note amare sau de ars.
Calitatea unui espresso desăvârșit depinde de cinci factori esenţiali, interconectaţi: calitatea boabelor de cafea, priceperea barista, performanţa echipamentului (aparatul de cafea + râșniţa) și calitatea apei.
Calitatea și prospeţimea boabelor este fundamentală, dar ce cafea alegem?
Arabica este apreciată pentru aciditatea sa fină și aroma complexă, în timp ce Robusta se remarcă prin conţinutul ridicat de cofeină, corpolenţă și gust intens. Blendurile de Arabica/Robusta sunt des întâlnite și de obicei sunt indicate pentru a echilibra proprietăţile celor două soiuri. De multe ori, se utilizează pentru a conferi cafelei un caracter unic, personalizat, pentru a crea, de exemplu, un House Blend într-un coffee-shop.
Dar, indiferent de origine, indiferent dacă vorbim despre 100% arabica, 100% robusta, cupaje, blend sau miscella, origine unică, cafea de specialitate sau robusta fine grade, gustul este subiectiv, depinde de fiecare prăjitorie, coffee-shop sau barista să găsească și să promoveze cele mai potrivite tipuri de cafea, în funcţie de preferinţele clienţilor.
www.myespressoshop.ro – soluţii integrate pentru echiparea coffee-shop, coffee-corner, magazinelor sau unităţilor HoReCa. Prin parteneriate încheiate cu producători de prestigiu ca Rocket Espresso, Macap, Wega Macchine Per Caffe’ și BWT, oferim mașini de cafea, râșniţe, accesorii și soluţii de filtrare a apei.
Haideţi să savurăm o cafea bună împreună!
Text: www.myespressoshop.ro