Matcha – de la ritualul japonez la superalimentul global

În ultimii ani, matcha a cunoscut o ascensiune spectaculoasă, fiind prezentă peste tot – de la social media și meniurile cafenelelor, până la consumul zilnic al celor preocupați de un stil de viață echilibrat. Dar este matcha doar un trend sau expresia unei schimbări autentice în modul în care ne raportăm la alimentație și energie? Am stat de vorbă cu Irina Măstăcăneanu, fondatoarea Teaz.ro, pentru a explora în profunzime povestea, clasificarea și utilizarea corectă a acestui ingredient cu o puternică încărcătură culturală.

Revista GastroMedia: Trendul matcha a explodat în ultimii ani, atât în România, cât și la nivel global, fiind vizibil pretutindeni: de la rețelele sociale, la baruri, cafenele și consumul casnic. Ce a determinat această expansiune?

Irina Măstăcăneanu: Există, desigur, o componentă de trend, dar și o creștere a interesului autentic pentru un stil de viață sănătos. Totuși, este dificil de determinat în ce măsură motivațiile consumatorilor sunt profund asumate sau doar declarative. Cu siguranță, un impact major l-a avut popularitatea matcha în mediul online și în HoReCa: influenceri, traineri, barista și mixologi au promovat intensiv băutura pe rețelele sociale.

Cert este că matcha deține toate atributele care pot genera astfel de tendințe: legitimitate prin tradiție, istorie și simbolism; perfecțiune în procesul de producție și o puternică încărcătură culturală datorată ceremoniei japoneze; estetică rafinată și o asociere directă cu spiritualitatea și echilibrul.

În plus, are o culoare atrăgătoare și se află în topul superalimentelor datorită beneficiilor pentru sănătate. În contextul actual, caracterizat printr-un ritm alert de muncă și nevoia de concentrare, matcha oferă o alternativă mai blândă la cafea — o sursă de cafeină mai prietenoasă.

Revista GastroMedia: Variantele de matcha – cum se face clasificarea și ce poate alege consumatorul?

Irina Măstăcăneanu: Există o paradigmă reală în clasificarea pudrei matcha, iar contrastele apar între tradiția japoneză și sistemele comerciale occidentale. Evoluția ceaiului matcha — de la originile sale din China (din timpul Dinastiei Tang) și introducerea băuturii în ritualurile budismului Zen de către preotul Eisai, până la statutul actual de superaliment global — a generat o arhitectură diferită de clasificare. Aceasta operează pe paliere conceptuale distincte, în funcție de contextul cultural și geografic.

În Japonia, clasificarea matcha este utilizată pentru: usucha – varianta mai lejeră și mai fluidă și koicha – o variantă mai concentrată și densă, rezervată ceremoniilor formale.

Calitatea ceaiului în Japonia este determinată de o multitudine de factori, însă, spre deosebire de vinurile cu denumire de origine controlată din Europa, matcha nu beneficiază de un sistem guvernamental unic de reglementare. Acest aspect a permis Occidentului să adopte un sistem binar simplificat: ceremonial vs. culinar.

La Teaz.ro, inițial nu am fost de acord cu aceste clasificări, însă le-am adoptat recent deoarece facilitează procesul de selecție al consumatorilor. Problema reală apare atunci când produse de o calitate necorespunzătoare sunt etichetate drept „ceremoniale” sau sunt promovate ca fiind „cele mai bune” fără o expertiză reală sau o examinare paralelă. Un produs poate fi considerat ceremonial abia atunci când întrunește criterii esențiale precum: recoltarea din primăvară, măcinarea tradițională, menționarea soiului, a tipului și duratei umbririi artificiale, zona de producție, notele de degustare, granulația etc.

Revista GastroMedia: Cum poate un manager din industria ospitalității să identifice un produs matcha de calitate?

Irina Măstăcăneanu: Totul pornește de la crearea meniului; în funcție de scopul clar al acestuia, se alege produsul adecvat. Este esențial ca managerii să achiziționeze matcha dintr-o sursă sigură, specializată pentru consumul HoReCa.

În acest domeniu, matcha ceremonială nu ar trebui folosită în preparatele cu lapte (tip latte). În portofoliul Teaz se regăsesc pudre matcha la standarde înalte, destinate oricărui tip de preparat din bar. Experiența noastră și adaptarea la nevoile fiecărui client transformă alegerea produselor într-un proces firesc și sustenabil. Comercializăm matcha de peste 10 ani și suntem într-o dezvoltare continuă, pregătind în prezent introducerea unui produs inovativ, recomandat consumului rațional din sectorul HoReCa.

Irina Măstăcăneanu – fondatoarea Teaz.ro, primul somelier de ceai acreditat din România și membră a unor asociații prestigioase de profil – rămâne dedicată echilibrului dintre tradiție și funcționalitate, cu aplicații moderne ale ceaiului, la cele mai înalte standarde de calitate.

Brutarul Cofetarul – Gastromedia – GastroPan – PanGastRo