CURSURI DE PERFECȚIONARE: 46 DE CURSURI, 426 DE CURSANȚI
În 2025, Pangastro a organizat 46 de cursuri de perfecționare de două zile, destinate brutarilor, cofetarilor, bucătarilor, dar și tuturor celor care au pasiunea de a găti și de a învăța noi tehnici. Aceste cursuri au avut loc în diverse orașe din țară printre care Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Arad, Satu Mare, Oradea, Brașov, Sighișoara, Focșani, Sibiu, Galați, Suceava, Bran, Ghimbav, București, Pașcani, Cluj-Napoca, Pitești și altele, iar un număr de 426 de cursanți au avut ocazia de a învăța prin instruire practică și teoretică de la cei mai buni formatori.
CURSURI DE CALIFICARE: FORMAREA NOILOR PROFESIONIȘTI ÎN DOMENIU
Ca și noutate pentru acest an, am început organizarea de cursuri de calificare pentru brutari și cofetari. În cadrul acestora, am avut 2 grupe de brutari și 5 grupe de cofetari în Odorheiu Secuiesc și Brașov. Cursurile au cuprins sesiuni teoretice online și sesiuni practice săptămânale oferind participanților o pregătire completă, ce a dus la formarea unor specialiști. 56 de cursanți au urmat aceste programe, iar dintre aceștia, 39 au reușit să obțină diplomele de brutar și cofetar după susținerea examenului final.

PROGRAME DE UCENICIE ÎN BRUTĂRII: PREGĂTIREA TINERELOR TALENTE
Un alt proiect important a fost programul de ucenicie organizat în brutăriile din țară care a oferit tinerelor talente din domeniul panificației oportunitatea de a învăța direct de la profesioniști, în cadrul unor sesiuni de pregătire teoretică prin Pangastro, dar și sesiuni de pregătire practică chiar în brutărie. Astfel, am contribuit activ la dezvoltarea unei noi generații de brutari profesioniști.

WORKSHOP-URI PENTRU EVITAREA RISIPEI ALIMENTARE
În colaborare cu Consiliul Județean Harghita și ADI Harghita (Visit Harghita), Pangastro a organizat 5 workshop-uri gratuite dedicate specialiștilor din HoReCa având ca temă evitarea risipei alimentare. Aceste sesiuni de câte 3 zile, susținute de Chef Florin Kiss, au fost organizate pentru un număr de 100 de cursanți care au învățat tehnici inovative pentru gestionarea eficientă a resurselor în industria alimentară prin teorie, dar și practică.

WORKSHOP-URI PENTRU COPII: EDUCAȚIE CULINARĂ DE LA VÂRSTE MICI
În 2025, Pangastro a implementat trei proiecte educaționale cu sprijinul Consiliului Județean Harghita, dedicate promovării unei alimentații sănătoase și formării tinerilor. Prin programul „Gustare sănătoasă pentru elevi”, peste 200 de elevi din trei licee au participat la ateliere practice, unde au învățat cum pot prepara gustări nutritive și echilibrate, iar proiectul „Împreună în bucătărie” a reunit părinți și copii din familii monoparentale într-o experiență culinară comună, menită să întărească legăturile familiale. Cel de-al treilea proiect, „Tabăra talentelor gastronomice”, a oferit celor 36 de elevi talentați din școlile profesionale ocazia de a lucra alături de chefi și specialiști din domeniu, descoperind tehnici moderne și perspective noi pentru viitoarea
lor carieră în gastronomie.
COLABORĂRI VALOROASE CU REVISTELE DE SPECIALITATE
Pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente tendințe și inovații din domeniile panificației și cofetăriei, Pangastro a colaborat lunar cu revistele Brutarul-Cofetarul și Gastromedia oferind informații esențiale și actualizate pentru profesioniștii din industrie.
PARTENERIATE IMPORTANTE: GASTROPAN ȘI CONCURSURILE DE PROFIL
Un alt moment deosebit al anului 2025 a fost colaborarea ca organizator principal în organizarea Concursurilor GastroPan, unde am avut ocazia să susținem și să încurajăm excelența în domeniile panificației, cofetăriei și gastronomiei.
În final, dorim să mulțumim tuturor cursanților care au ales să investească în dezvoltarea lor profesională prin cursurile Pangastro! De asemenea, mulțumim formatorilor noștri care au adus cu pasiune și expertiză fiecare lecție transformând fiecare curs într-o adevărată experiență de învățare.

