Miercuri, 27 Ianuarie 2021 13:01

Opinia furnizorilor privind impactul anului 2020 asupra industriei de alimentație publică și HoReCa

Anul 2020 ne-a adus o serie de provocări nemaiîntâlnite, experiențe noi, dezamăgiri, lucruri negative dar și pozitive. “Vremurile grele dau naștere la oameni puternici. Oamenii puternici dau naștere la vremuri ușoare. Vremurile ușoare dau naștere la oameni slabi. Oamenii slabi dau naștere la vremuri grele.” spunea A. Lincoln. Vremurile grele pe care le trăim în zilele acestea ne determină să fim mai creativi, ne arată că putem fi mai puternici decât credeam, și că ne putem adapta la noile condiții mai mult sau mai puțin favorabile, ne-a învățat să apreciem și mai mult ceea ce le deținem, și nu în ultimul rând, ne-a atras atenția asupra lucrurilor care sunt cu adevărat importante.

Am întrebat pe furnizorii industriilor de alimentație publică și HoReCa cum văd, la sfârșit de an, activitatea firmelor pe care le reprezintă, cum văd situația industriei, impactul pandemiei asupra cererii clienților lor din sectoarele vizate și asupra ofertei lor. Le-am întrebat cum vin în sprijinul clienților, operatorilor din sectorul HoReCa, în această perioadă dificilă, și care este strategia lor de adaptare la piața schimbată în urma pandemiei. Eram curioși dacă au sugestii, propuneri, idei, soluții care pot îmbunătăți situația actuală. Le-am cerut opinia asupra direcției în care se îndreaptă industria, asupra viitorului sectoarelor vizate. Iată ce ne-au transmis:

În 2020 a fost pusă sub semnul întrebării supraviețuirea pentru multe companii datorită scăderii drastice numărului de clienți și costurilor suplimentare generate de pandemie. Atât hotelierii cât și furnizorii au simțit efectele scăderii cu 70% a gradului de ocupare și cifrei de afaceri și au trebuit să identifice metode de susținere a afacerii.

Pe lângă informarea permanentă a clienților asupra modului în care pot fi reduse costurile cosmeticelor hoteliere cu până la 75%, am implementat un sistem de management inteligent. În cadrul acestui program, extindem perioada de creditare și reducem costurile de livrare/depozitare pentru clienții care doresc să intre în parteneriat iar rezultatele sunt imediat vizibile.

Am luat măsuri de adaptare care să vină atât în sprijinul activității noastre cât și a partenerilor, astfel încât să ne susținem reciproc în această perioadă. Am văzut că împreună, dacă suntem creativi și comunicăm este mult mai ușor să găsim modalități de adaptare, atâta timp cât suntem deschiși la colaborare.

Experiența ne-a învățat că întotdeauna este bine să avem soluții și planuri de rezervă dar să fim și creativi. Soluțiile identificate de noi ajută și hotelierii, așa că rugăm operatorii din HoReCa să reflecteze acum 2 minute și nu în aprilie sau mai 2021, când multe din măsuri ar fi trebuit deja să-și arate rezultatele, adică să aducă economii de 25-30%. Deși, în calitate de furnizori ne dorim parteneriate de durată și să oferim prețuri bune clienților, este dificil să ne asumăm contractarea unor cantități mari din orice fel de articol și să așteptăm apoi să vină comenzile către noi, de pe o zi pe alta. Noi sprijinim partenerii să-și reducă costurile în condițiile în care comenzile sunt transmise în avans și doar în această situație se pot obține discounturi suplimentare și termene de plată favorabile. Când clientul ne solicită livrare imediată, prețurile automat vor fi mai mari. Din experiența noastră, multiple beneficii pentru ambele părți se pot obține prin dialog și o planificare inteligentă a achizițiilor.

În opinia noastră, 30-40% din hoteluri, restaurante, cafenele vor avea mari dificultăți și vor urma 2 sau 3 ani problematici înainte să vedem semnele unei reveniri. Analizele noastre ne indică ca locațiile de pe litoral se vor descurca ceva mai bine decât cele din restul țării, gradul de ocupare în 2020 putând ajunge la 85% din nivelul anului 2019. Dacă ne referim la celelalte tipuri de turism, revenirea se poate lăsa așteptată deoarece depinde de alți factori precum călătoriile de afaceri, conferințe și evenimente - zona grav afectată de pandemie - dar și veniturile disponibile ale populației. Totuși, aceste cifre pot fluctua având în vedere că nu toate locațiile vor rămâne pe piață.” – ne-a transmis Erin Kuranova, Director Cosmetice Hotel SRL.

Pandemia COVID-19 a avut din păcate efecte catastrofale asupra industriei HoReCa, dar și asupra industriilor adiacente cum suntem noi, furnizorii industriei HoReCa. Pe fondul exploziei numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, restricțiile impuse de autorități în toată această perioadă au condus acest sector la imposibilitatea de a supraviețui în aceste condiții. Cu atât mai mult, ajutorul financiar din partea statului a venit prea târziu și din păcate cu fonduri insuficiente; astfel multe afaceri nu au mai putut fi salvate. Și noi ne numărăm printre cei care au fost afectați puternic de această situație, industria HoReCa fiind principalul client al cărnii de vită Angus. Impactul asupra afacerilor este vizibil doar printr-o simplă privire în piață, fără a ne uita pe cifre.

În această perioadă am încercat împreună cu partenerii noștri să menținem brandul viu, atât al nostru - Karpaten Premium Angus -,  cât și al lor, acest lucru fiind posibil prin consultanță de marketing specializată, prin noi strategii de comunicare și idei de promovare. Fiind permanent în contact cu clienții noștri, am încercat să identificăm soluții și oportunități de vânzare pentru a putea continua colaborarea. Am încercat să ne adaptăm situației, fiind în continuă schimbare a procedurilor și a tehnicilor de lucru și încercând în același timp să venim în întâmpinarea nevoilor partenerilor noștri, pentru a ne sprijini până la urmă reciproc.

În această perioadă și pentru noi soluția a fost să ne reinventăm, să ne adaptăm și să încercăm să venim cu elemente de noutate pentru partenerii noștri, astfel încât să fim primii pe piață și ulterior să educăm clienții în acest sens. Noi, ca și concept, am fost primii pe piață în România datorită produsului premium pe care îl comercializăm, carnea de vită Angus nu exista până acum câțiva ani pe piața din România decât din import, fără informații despre calitate și mod de producție și fără o comunicare prea clară și cu un consuma foarte scăzut în rândul românilor. Mai mult, noi am fost prezenți în mediul digital de mai bine de 3 ani, fiind primii din sector care au comercializat carne de vită online (www.premiumangus.ro) și astfel am realizat o comunicare directă cu consumatorul. Și acum această premisă a rămas neschimbată, cu atât mai mult cu cât integrarea digitalului în fiecare pas al dezvoltării strategiei noastre a luat noi proporții. Am investit în a afla cât mai multe informații despre client ca și consumator, să îl înțelegem, mai ales în aceste vremuri, din toate perspectivele și am investit timp în procesul de a cunoaștere a factorilor ce influențează un comportament și cum se câștigă încrederea pe termen lung, mai ales pe timp de criză cu resurse limitate. Am menținut același standard de calitate în toate etapele producției și nu am făcut nici un compromis, în ciuda faptului că toate condițiile din acest proces s-au schimbat, dar integritatea și valorile nu trebuie să fie afectate, dacă vrei să supraviețuiești.

Pentru a îmbunătăți situația actuală este important ca toți să fim la curent cu viitoarele tendințe din domeniu, de la crearea sau folosirea de aplicații mobile specifice sectorului, la servicii precum delivery și take away, la dezvoltarea de noi strategii de marketing și reinventarea întregului business bazat pe noul consumator, precum așa numitele monoconcepte sau schimbarea întregului spațiu fizic prin care se promovează produsele sau se trăiește experiența culinară. Pe lângă acestea, noi credem că acum este mai important ca oricând să nu uităm ingredientele necesare unei rețete de succes; pentru acest sector sunt foarte importante concentrarea pe calitate, integrarea tehnologiei în tot ceea ce facem, de la producție la comunicare, precum și curajul de a fi diferit și de a investi în cercetare.

Noi suntem optimiști și sperăm în revenirea pieței anul viitor până la începutul verii și cum orice criză vine și cu oportunități pentru cei care știu să le vadă, eu cred că și această perioadă a fost un moment de aliniere a mai multor viziuni strategice. Cred că și cei care din păcate în această perioadă au închis operațiunile vor redeschide anul viitor sub un alt brand, sub o altă formă; cu atât mai siguri suntem pe acest sector din România, pentru că de a-lungul istoriei s-a reinventat de mai multe ori și a descoperit noi resurse, bucătăria românească fiind un izvor de inspirație continuă.

Această perioadă i-a învățat pe mulți cât de importantă este sinceritatea și onestitatea în toate relațiile dintre parteneri, dar și în comunicarea cu consumatorul. Investiția în marketing online va deveni aproape obligatorie în următoarea perioadă, pentru că lumea nu va mai reveni în totalitate la perioada de dinainte de pandemie, chiar dacă restricțiile vor înceta.” – ne-a comunicat Samuel Widmer, General Manager Karpaten Meat Group.

Putem trage concluzia că suntem cu toții în această situație, nu suntem singuri, iar furnizorii domeniilor de alimentație publică și HoReCa continuă să vină în întâmpinarea operatorilor din sector cu soluții personalizate și adaptate la noul normal, la noile cerințe, și în această situație dificilă, în continuare rămân pilonii puternici ai industriei, pilonii pe care ne putem baza.

Mulțumim tuturor furnizorilor pentru timpul acordat realizării articolului, pentru gândurile valoroase pe care ne-ați transmis.

Vă mulțumim pentru colaborare și pentru parteneriatul excepțional! Vă dorim ca anul 2021 să vă aducă prosperitate, belșug și toate obiectivele pe care vi le propuneți să se transforme în realizări! Sperăm că putem fi și noi parte a realizărilor, și credem că împreună putem susține în continuare dezvoltarea afacerilor din domeniu.

 

Autor: Sinka-Scridon Rita, redactor revista Gastromedia

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…