Luni, 13 Iulie 2020 09:53

Mai există speranța că se vor redeschide restaurantele pe 15 iulie?

 

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, sâmbătă, la Deva, că toate instituțiile cu atribuții de control și verificare vor fi în teren, în contextul epidemiei de COVID-19, el arătând că acei operatori economici care nu respectă regulile vor fi sancționați. Șeful MAI a mai adăugat că dacă "printr-o minune ar scădea numărul de cazuri de infectări cu coronavirus", redeschiderea restaurantelor pe 15 iulie nu ar fi exclusă, scrie Agerpres, citat de Digi24.

Ministrul a mai spus că se bazează pe angajații Ministerului de Interne în aplicarea legii, precizând însă că are încredere în faptul că cetățenii vor fi responsabili și că numărul de cazuri nu va mai crește foarte mult.

"Cei care nu respectă legea, fie că sunt operatori economici, magazine, supermarketuri, cluburi, terase, trebuie să știe că Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu alte instituții, direcțiile de sănătate publică, direcțiile sanitar-veterinare, oficiile pentru protecția consumatorului, ITM-urile, toată zona de control și de verificare va fi în teren. (...) Toți vom fi atenți în această perioadă, există un plan de măsuri (...), toate forțele sunt în teren și vom fi atenți ca cei care nu respectă regulile să fie sancționați. Din păcate, sunt și asemenea oameni care nu respectă regulile, dar, din fericire, majoritatea, 80-85% dintre cetățeni respectă, sunt atenți și analizează, cântăresc fiecare acțiune, fiecare măsură pe care o pot respecta și aplica", a spus Marcel Vela.

Întrebat despre o posibilă redeschidere a restaurantelor pe 15 iulie, ministrul Afacerilor Interne a arătat că n-ar fi exclus, dacă "printr-o minune" ar scădea într-un "mod evident" numărul de cazuri de infectări cu noul coronavirus.

"După cum evoluează această epidemie, 15 fiind săptămâna viitoare totuși, miercuri, doar printr-o minune să spunem că ar scădea cazurile, nu ar fi exclus. Dar, cum această minune depinde de fiecare dintre noi, avem posibilitatea fiecare dintre noi să facem minuni.", a conchis Marcel Vela.

Sursă: digi24.ro

 

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…