Vineri, 23 Martie 2018 08:33

Restaurant Rod - Dor de Origini Româneşti

Restaurantul ROD din Cluj-Napoca este un exemplu reușit de transpunere a elementelor tradiționale românești într-o manieră modernă și minimalistă. Întregul concept pornește de la dorința de a promova tradițiile românești, producătorii locali și naturalețea mâncărurilor autohtone.

Pentru a face vizibilă o astfel de perspectivă, întregul design al locației se bazează pe elemente naturale: lemn natur lăcuit, trunchiuri de mesteceni în forma lor naturală, țevi de cupru și corpuri de iluminat alcătuite din oale meșteșugite de căldărarii autentici. Acestora li se adaugă scaune și tapițerii confortabile, în culori care păstrează ideea de simplitate, dar care sugerează în același timp eleganță, puritate, serenitate și belșug.

În ceea ce privește funcționalitatea spațiului, restaurantul este gândit pe trei nivele, fiecare aducând un plus de valoare locației. Parterul este îmbogățit prin prezența unei vitrine tip cămară, plină cu bunătăți locale și a unei mese din lemn masiv cu aspect natural, pe lângă cele două baruri existente în locație: cel de pizza, cu cuptorul la vedere și cel de băuturi. Etajul intermediar este văzut ca un spațiu intim, ce permite în același timp conectarea vizuală cu celelalte două planuri. Etajul superior e amenajat în așa fel încât să vină în întâmpinarea tuturor clienților – de la cupluri, până la grupuri mari.

Fiind totuși, o amenajare minimalistă, mobilierul păstrează liniile simple, iar accentele tradiționale sunt prelucrate cu mare grijă sub forma unor gravări sau decupări în lemn.

 

Articolul integral poate fi citit în ediţia februarie martie a revistei Gastromedia.

Republicarea conținutului website-ului www.gastromedia.ro este permisă în limita de 400 de caractere, cu precizarea sursei și inserarea unui link spre www.gastromedia.ro.

 

Articole înrudite

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…