Marți, 28 Noiembrie 2017 07:54

Concursurile GastroPan: bucătarii români sunt invitați și în 2018 să concureze pentru premiile anului

concursConcursurile GastroPan îi vor recompensa şi în acest an pe cei mai talentaţi bucătari, cofetari și brutari. Aceştia se vor întrece la 9 categorii de concurs grupate în 3 secţiuni competiţionale, iar un juriu independent, format din specialişti români şi străini de înaltă clasă, va premia cele mai reuşite torturi, cea mai bună pâine industrială și artizanală, cele mai gustoase produse de patiserie, cele mai bune platouri reci și deserturi de bucătărie, cele mai impresionante sculpturi culinare şi piese artistice obţinute din aluat de panificaţie, pastă de zahăr sau ciocolată. Concursurile GastroPan se vor desfășura între 19-21 aprilie 2018, la Complexul Expo Imperial Inn din Târgu Mureș, într-o sală separată modernizată, la etajul 1 al centrului expozițional. Termenul limită pentru înscriere este 15 martie 2018.

Aflaţi în continuare detalii despre tematicile Concursurilor GastroPan 2018. Tematicile sunt stabilite de asociațiile de specialitate din România. Nu uitaţi că, participând la Concursurile GastroPan aveţi şansa de a vă creşte notorietatea afacerii şi a produselor pe care le oferiţi, datorită numărului mare de reprezentaţi mass-media, care relatează despre eveniment.

platou

Aşa cum a fost anunţat deja după jurizarea concursurilor de cofetărie din acest an, pentru trofeul Tortul Anului 2018 vor intra în concurs cele mai gustoase şi originale torturi de ciocolată. Pe latura artistică, tematica impusă de membrii juriului va fi: România văzută prin tradiţii. Ca şi în acest an, la creaţia artistică vor fi 2 subcategorii: piese compuse din pastă de zahăr respectiv dinciocolată, montate pe o machetă artificială. Pentru a câştiga trofeul Pâinea Anului 2018 brutarii vor pregăti un pâine realizat fie în mod industrial fie în mod artizanal. Tematica categoriei de creaţie artistică din aluat de panificaţie va fi: Marea Unire. La categoria produselor de patiserie concurenţii vor avea sarcina de a prezenta un produs pentru un stil de viaţă sănătos. În ceea ce priveşte concursurile gastronomice, bucătarii au de prezentat un platou festiv pentru 6 persoane pe bază de carne, preparat românesc pentru 4 persoane, gătit cald, prezentat rece și un desert de bucătărie pentru 2 persoane. Sculptorii în fructe şi legume vor putea intra în concurs cu piese realizate pe tema Timpul.

Pentru detalii și înscrieri la concursurile GastroPan 2018, contactaţi organizatorii la telefon 0266-219.392, 0756-610.883 sau e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

sculp

 Furnizorii au posibilitatea de a sponsoriza Concursurile GastroPan 2018

Organizatorii oferă companiilor furnizoare de servicii și produse dedicate panificației, cofetăriei și gastronomiei posibilitatea de a deveni parteneri ai celor trei secțiuni de concurs. Companiile interesate pot accesa unul dintre cele patru variante de sponsorizare disponibile, beneficiind de o excelentă promovare în rândul concurenților, juriului, vizitatorilor și expozanților prin beneficiile cuprinse în fiecare dintre aceste pachete de sponsorizare. Pentru detalii contactați organizatorii la telefon 0266-219.392, 0732-575.556

Cine vizitează și cine expune la GastroPan?

Expoziția va fi vizitată în special de profesioniștii sectorului. Printre vizitatorii invitați nominal la principalul eveniment profesional de profil se numără zeci de mii de specialiști, manageri și antreprenori reprezentând brutării artizanale și industriale, cofetării, patiserii, gelaterii, ciocolaterii, fabrici de paste făinoase, fursecuri sau biscuiți, restaurante, hoteluri, baruri și cafenele. La fel ca în anii precedenți, la ediția din 2018 sunt așteptați să participe mai mult de 21.000 de vizitatori.

De cealaltă parte se vor afla expozanții, printre care se numără cei mai importanți furnizori de echipamente, ingrediente, soluții și tehnologii dedicate. La standurile lor vor fi prezentate soluții și tehnologii pentru toate activităţile specifice industriei de panificaţie, cofetărie, alimentaţie publică şi HoReCa.

 

Mai multe informații despre expoziția GastroPan puteți găsi pe www.gastropan.ro sau puteți contacta organizatorii la numărul de telefon 0733-313.042 sau e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Cea de-a zecea ediție a expoziției internaționale GastroPan se va desfășura în perioada 19-22 aprilie 2018 la Târgu Mureș și fiind o expoziție tip b2B, dedicată specialiștilor din domeniile vizate, va aduce împreună sute de furnizori din întreaga lume și zeci de mii de vizitatori – antreprenori, manageri, specialiști din domeniile vizate de expoziție: brutărie, patiserie, morărit, cofetărie, ciocolaterie, gelaterie, alimentație publică, cafea, gastronomie și HoReCa.

 

 

 

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…