Joi, 22 Iunie 2017 14:13

O altă inițiativă privind risipa alimentară

Un nou trend a apărut în rândul cafenelelor și patiseriilor din România, pentru evitarea risipei alimentare. Comunicat prin rețelele sociale de către clienți impresionați, trendul a câștigat rapid adepți în rândul localurilor din marile orașe. 

La finalul programului, produsele rămase sunt împachetate și așezate cu grijă într-un coș poziționat la intrarea în local, alături de un bilet pe care scrie: ”Dacă ți-e foame” sau ”În caz că îți e foame”. Proprietarii localurilor care au adoptat acest mod de a evita aruncarea alimentelor rămase de la o zi la alta spun că în fiecare zi, în locul produselor din coș au bucuria de a găsi mici bilețele de mulțumire sau de felicitare, ceea ce nu face decât să îi încânte și motiveze să facă acest lucru în continuare. 

Până acum cele mai virale postări de acest gen au venit din Târgu Mureș și Craiova, iar precursorul lor este deja cunoscuta ”cafea în așteptare” care în iarnă a câștigat zeci de mii de adepți. 

 

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…