Joi, 08 Iunie 2017 15:07

Recomandările ANSVSA pentru evitarea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioadele caniculare

Comunicatul de presă emis de ANSVSA la începutul acestei luni conține o serie de recomandări menite să crească siguranță alimentară pe parcursul acestei veri. 

Recomandările sunt adresate atât consumatorilor cât și operatorilor economici activi în industria alimentară, care ar trebui să urmeze aceste câteva îndemnuri esențiale pe parcursul verii, cand temperaturile ridicate pot ridica diverse probleme: 

– evitarea expunerii pentru vânzare a produselor de origine animală în locuri sau spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare;

– asigurarea condiţiilor de igienă și temperatură la manipularea, depozitarea şi transportul produselor de origine animală (în mod special a celor perisabile – carne preparată, carne tocată, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte);

– confiscarea, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate în timpul transportului, distribuţiei, depozitării sau comercializării;

– interzicerea transportului produselor alimentare, în cazul neasigurării unor temperaturi adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific;

– interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu au fost inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.

 Mai multe puteți citi pe: www.ansvsa.ro 

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…